domingo, 17 de febrero de 2013

Drob de curcan cu orez

                    Drob de curcan cu orez










1kg 200g carne curcan
250g orez
2 cepe mari
2 oua
2 ardei capia
6 catei usturoi
Patrunjel verde taiat marunt
1 lingura chimen macinat
Sare, piper si chilly, dupa gust
1 lingura vegeta
Ulei pentru uns drobul deasupra

Mod de preparare:

Alegem si spalam orezul.

Intr-o oala punem 1l apa, jumatate lingurita sare si orezul spalat. Lasam la fiert 20-25 minute.

Dupa ce a fiert, il scoatem intr-o strecuratoare si-l dam sub un jet de apa rece.

Curatam, indepartam pielea si spalam carnita de curcan.

Intr-o oala punem carnita, turnam apa cat sa o acopere bine, adaugam o lingura de vegeta si o punem la fiert. O lasam sa fiarba, pana se desface carnea de pe os foarte usor, eu am fiert-o 1 ora 40 minute.

Scoatem carnita fiarta din oala si o punem la scurs intr-o strecuratoare.

Desfacem carnita de pe os si o lasam la racit, dupa care, o dam prin masina de tocat carne.

Curatam ceapa si o taiem solzisori.

Spalam ardeii capia, le indepartam cotorul si semintele, dupa care, ii taiem cubulete.

Intr-o tigaie punem ulei, adaugam ceapa si o lasam la calit.

Dupa ce ceapa a devenit sticloasa, adaugam ardeiul capia taiat cubulete si lasam la calit inca 5 minute.

Dupa ce s-au calit, scoatem ceapa si ardeiul intr-o strecuratoare, pentru a se scurge surplusul de ulei.

Dupa, punem legumele calite pe o farfurie.

Tocam patrunjelul verde foarte marunt.

Curatam cateii de usturoi si ii dam pe razatorea mica.

Dupa ce avem toate ingredientele, incepem sa pregatim compozitia pentru drob.
Punem intr-un castron, orezul fiert si scurs, carnita de curcan tocata, ardeiul si ceapa calite, 2 oua, usturoiul dat pe razatoare, condimentam cu 1 lingura chimen macinat, chilly, sare si piper, dupa gust si patrunjelul proaspat taiat marunt. Amestecam totul cu mana, pana obtinem o compozitie omogena.

Tapetam o tava de chec cu faina si punem compozitia de drob in tava, indesand-o cu mana, pentru a iesi un drob compact.

Ungem drobul deasupra cu o pensula imbibata in ulei si il punem in cuptorul incins pentru 30 minute, pana se rumeneste usor deasupra.

Dupa ce este copt, il scoatem din cuptor si il lasam la racit, fara a-l scoate din tava. Se serveste rece, ca aperitiv.
 

No hay comentarios:

Publicar un comentario